Învelitori pentru acoperiș

Rolul principal al țiglei este să protejeze clădirea de fenomenele meteorologice (vânt, ploaie, zăpadă, etc). În același timp, învelitoarea de acoperiș influențează semnificativ estetica clădirii. De aceea, alegerea corectă a învelitorii se bazează pe o serie de considerente de ordin tehnic și estetic (renovare sau construcție nouă, înclinarea, forma acoperișului, destinația acoperișului, recomandările arhitectului, etc).

Țigla ceramică este cea mai veche învelitoare folosită pentru realizarea acoperișurilor. Avantajele acesteia sunt durata lungă de viață, rezistența mecanică ridicată.  Argila, materia primă din care ţigla ceramică se fabrică, este naturală. De aceea, aceasta este învelitoarea cea mai des utilizată în lume pentru acoperirea caselor.

Alt produs foarte des utilizat este țigla de beton. Și aceasta are la bază materii prime naturale, este impermeabilă, apa nu pătrunde în porii acesteia  (nu se sfărâmă  la cicluri de îngheț-dezgheț); deasemnea, datorită absorbției foarte reduse de umiditate, are greutate constantă, având efect pozitiv asupra structurii acoperișului. Alt avantaj: precizia dimensiunilor țiglei.

Altă învelitoare foarte des utilizată este țigla metalică. Aceasta a câștigat din ce în ce mai mult teren în fața materialelor tradiționale.  Avantajele principale ale țiglei metalice sunt durabilitatea, ușurința la montaj, greutatea redusă.

Alte opțiuni de învelitoare de acoperiș sunt: șindrila bituminoasă, plăcile ondulate bituminoase, țigle din fibrociment, etc.

Elementele definitive ale acoperișurilor sunt și ferestrele de mansardă, și coșurile de fum.

  • Țiglă cramică
  • Țiglă de beton
  • Țiglă metalică
  • Șindrilă bituminoasă
  • Plăci ondulate bituminoase
  • Coșuri de fum
  • Ferestre de mansardă